Harley-Davidson Bucuresti
Noutati Harley Davidson Romania
Noutati


Harley-Davidson® IRON 883™

Noul Sportster Dark Custom™ vine pregătit pentru o călătorie la capătul nopţii

Noul Harley-Davidson® Iron 883™ continuă seria Dark Custom™ cu o atitudine sfidătoare, potrivită celor care caută provocări ieşite din tipare.

Motocicletele Harley-Davidson® din seria Sportster, precum modelul Iron 883, au mers împotriva curentului încă de la apariţia lor în 1957, atunci când veteranii nonconformişti şi pionierii vitezei prefigurau cultura rebelului modern. Sportster-ele au devenit punctul de pornire pentru multe chopper-e din anii ’60, fiind în paralel preparate pentru campionatele de viteză sau pentru concursurile de cascadorii din anii ’70.

Iron 883™ nu face decat să întreţină acea flacără a rebeliunii, afişând, pe lângă styling-ul de un minimalism extrem, o manevrabilitate remarcabilă, un ambreiaj bine calibrat şi o curea de transmisie întarită cu fibră de carbon. Vopsit integral în negru mat, noul Harley-Davidson Iron 883 aduce în prim-plan cea mai bună variantă a motorului 883 Evolution®, susţinut de o combinaţie de trăsături dure, cum ar fi apărătorile de pe furca din faţă, aripa spate taiată şi ghidonul în stil dragster.

"Harley-Davidson Iron va sădi sămânţa rebeliunii în sufletele biker-ilor care ştiu să îşi depaşească limitele", a afirmat Mark-Hans Richer, Chief Marketing Officer la Harley-Davidson. "Este o motocicletă care sfidează convenţia plasticului, tipică motocicletelor care au un preţ similar.  Are un stil old school, dar îţi oferă o experienţă new school, care te invită să îţi pui amprenta asupra ei şi să o faci să fie cu adevărat a ta."



Ansamblul motor-transmisie XL 883 cc Evolution vopsit electrostatic în negru, cu măsti de aceeaşi culoare, transpune modelul Iron 883 direct în inima întunericului. Având injecţie electronică secvenţială a combustibilului şi tuning perfomant care asigură un cuplu motor constant pe un spectru larg de turaţii, Iron-ul livrează suficientă putere pentru a străbate orice decor urban. Iar dublul sistem de evacuare, cu ţevi cromate tăiate scurt şi drept, lasă în urmă acelaşi sunet inconfundabil al unui V-Twin american. Şaua Sportster clasică pentru un singur pasager, având o înălţime de 643 mm, este perfectă pentru călătoriile solitare, dar ei i se poate adăuga totuşi un loc în spate.

Fiind ultimul exemplar din seria Dark Custom, Iron 883 conturează o imagine lipsită de artificii, care dă frâu liber imaginaţiei posesorului pentru customizări creative. Sufletele-pereche ale Iron-ului 883 includ modelele Nightster®, Night Train®, Night Rod Special®, Cross Bones®, Fat Bob® şi Street Bob®.

Noul Harley-Davidson Iron 883 are un preţ de doar 6.950 Euro, fără TVA şi este disponibil acum în showroom-ul Harley-Davidson Bucureşti (Şos. Nicolae Titulescu 95-103, Sector 1; Tel: 021.223.48.39; e-mail: hd@ats.ro).


Pentru mai multe detalii, click aici

« inapoi